Pacienții de la Săpoca se plâng că sunt bătuți, împinși și legați de pat dacă nu mai sunt locuri la izolator

Un raport din 2017 al Centrului de Resurse Juridice (CRJ) a scos la iveală că există nereguli grave, la Spitalul din Săpoca, de mai mult timp. Pacienții au raportat experților CRJ că sunt băuți, împinși și legați de pat dacă nu există locuri la izolator. În același raport se arată că au existat și două cazuri de autoagresiune, doi pacienți și-au tăiat gâtul și unul din ei a decedat.

Experţii CRJ au vorbit cu pacienţii, în timpul verificărilor pe care le-au făcut în 2017 la Spitalul Săpoca – Ojasca.

”Relativ recent au existat câteva situații (deținem informații sumare despre două dintre acestea) de autoagresiune (”tăierea gâtului”). Ambele persoane au fost transportate de urgență la UPU. Unul dintre pacienți a fost salvat însă celălalt pacient, deși a fost salvat la nivel UPU, nu a mai revenit la SPMS, evoluția ulterioară fiind nefavorabilă, pacientul decedând în cele din urmă. Nu deținem informații clare.

Pe parcursul vizitei am fost abordați de câțiva pacienți care au reclamat legări, agresiuni fizice, lipsa accesului la haine groase iarna, altele. La data vizitei nu am avut acces la documente și persoane astfel încât să efectuăm o analiză precisă a acestor reclamații. Discuțiile cu diferite persoane (angajați și pacienți) confirmă anumite situații de agresiune personal-pacient (au existat comisii de disciplină și situații de desfacere a contractelor de muncă). La o discuție cu 3 pacienți, aceștia povestesc despre bătăile pe care le primesc de la supraveghetori/ infirmieri. Pacienții declară că sunt bătuți (”cu mătura, cu ce nimeresc”), împinși și legați de pat, legarea fiind o măsură dispusă de medicii psihiatri, în special dacă nu mai sunt locuri la izolator. De asemenea, relatează că infirmierele fură mâncare de la cantină. Întrebați dacă au spus cuiva că sunt bătuți, pacienții afirmă că nimeni nu ia nicio măsură, le este teamă de medici, pentru că îi leagă,” se arată în raportul întocmit de CRJ.

Raportul CJR complet îl puteți găsi AICI.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes