Orice cutremur puternic poate transforma Bucureștiul într-un morman de moloz. 2000 de clădiri sunt în stare de colaps

Săptămâna aceasta s-au împlinit 44 de ani de la cutremurul din martie 1977. Deși ar fi trebuit îmbunătățită, situația multor clădiri din București este critică din punct de vedere al siguranței la cutremur.

Specialiștii susțin faptul că multe clădiri din Capitală sunt în continuare neexpertizate corespunzător, dar ele prezintă un risc seismic ridicat. Problema este cunocută la nivelul autorităților, dar acestea preferă să o ignore. „Vorbim despre clădirile încadrate în clasa I de risc seismic, adică cele cu bulină. Dar vorbim despre aproximativ 2000 de clădiri încadrate în categorii de urgență, care sunt la fel ca cele cu bulină, doar că nu ne place să recunoaștem asta. Sunt clădiri expertizate după un sistem mai vechi, care a fost schimbat în cel de clase de risc seismic, dar din păcate aceste clădiri au fost date uitării și nu au mai fost evaluate după noile criterii. Ele însă există și sunt un pericol pentru noi toți” a atras atenția Matei Sumbasacu, președintele Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic.

Acest ONG are rolul de a atrage atenția asupra stării în care se află multe clădiri din Capitală și a riscurilor pe care acestea le prezintă în cazul unui cutremur de mari magnitudini. „Noi suntem toți voluntari, scopul nostru este să ajutăm societatea arătând nivelul adevărat de risc seismic. Știm, cu acte, că 2000 de clădiri din București sunt la stadiul de colaps” a mai precizat Matei Sumbasacu, la Medika TV.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea