Organe hibride, create pentru transplant de cercetătorii din Israel

În contextul deficitului de organe pentru transplant, cercetătorii din Israel au creat un organ hibrid porc – om cu vase de sânge umane.

Echipa care a dezvoltat organul hibrid a fost coordonată de Shahar Cohen din cadrul Spitalului Bilinson, iar rezultatele studiului au fost publicate într-o revistă de specialitate.

Metoda a fost testată pe mai multe organe precum inimă, plămâni, rinichi sau pancreas. În momentul de față, echipa lucrează pentru a realiza primul transplant hibrid la animale, urmând ca în viitorii 5 ani să realizeze operațiile și în cazul oamenilor.

Ceea ce dorim, de fapt, este să reducem listele de așteptare și să avem suficiente rezerve de organe pentru transplant. De asemenea, putem crea un viitor cu mai puține medicamente anti-respingere”, a precizat dr. Shahar Cohen, citat de Jerusalem Post.

Principalul factor care determină respingerea unui organ este învelișul intern al vaselor de sânge, care reprezintă punctul de contact între organul transplantat și organismul celui care îl primește.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea