Directorul biroului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, a lăudat progresul făcut pe continent în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, dar a avertizat şi asupra pericolului delăsării în lupta cu noul coronavirus, informează DPA.
Declanşarea pandemiei la începutul primăverii a scos la iveală punctele forte şi pe cele slabe ale continentului, din care pot fi învăţate deja lecţii pentru iarna care se apropie, a declarat Kluge pentru DPA la Copenhaga, potrivit Agerpres.
Acesta a avertizat însă şi asupra ”oboselii COVID”, în special în rândul tinerilor, de a căror participare este nevoie în lupta împotriva virusului.
”Mulţi tineri cred că această pandemie are un risc scăzut, dar un preţ ridicat”, a spus Kluge.
Soluţiile vor trebui identificate alături de generaţia mai tânără pentru a permite socializarea în siguranţă.
”Interacţiunea socială este atât de importantă pentru a evita singurătatea. Este un motiv important de îngrijorare pentru cei tineri”, a spus Kluge.
Acesta a avertizat că pandemia s-ar putea agrava în lunile de iarnă, deşi este optimist că se pot evita alte perioade de izolare la domiciliu întrucât ar putea fi învăţate lecţiile oferite de strategiile aplicate în trecut.