OMS: 2020 va fi ”Anul asistentului medical și al moașei”

Asistenții medicali și moașele, ”esențiali pentru obținerea unei acoperiri de sănătate universale”, vor fi celebrați de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2020. Mai exact, OMS a desemnat anul viitor “Anul asistentului medical și moașei”.

Decizia vine în contextul în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Florence Nightingale.

OMS atrage atenția că, potrivit estimărilor, acest domeniu va înregistra un deficit de forță de muncă de 50% până în 2030. Aceasta în condițiile în care, în multe țări,

asistentele medicale și moașele reprezintă peste 50% din totalul forței de muncă din domeniul medical.

Liderii din domeniul sănătății la nivel mondial spun că în statele cu economii în curs de dezvoltare sau țări cu venituri mici, acest palier profesional reprezintă „podul” dintre comunitate și instituțiile de sănătate.

Președintele International Council of Nurses (ICN) ,Annette Kennedy, a declarat că se așteaptă ca anul 2020 să fie un an decisiv pentru această profesie. “Sper că desemnarea anului 2020 ca anul internațional al asistentului medical și al moașei ne va oferi o viziune asupra a ceea ce este, în epica modernă, asistentul medical și cum poate lumina acesta calea către acoperire de sănătate și medicală universală”, a spus ea.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea