Oficial OMS: medicament care ar putea trata coronavirusul

Directorul general adjunct al Organizației Mondiale a Sănătății, Bruce Aylward, a declarat într-o conferință susținută la Beijing că un medicament creat de o firmă de biotehnologie ar putea trata simptomele coronavirusului.

 „Există doar un singur medicament eficient în acest moment, iar noi credem că este remdesivir” a precizat Aylward. Acţiunile companiei americane Gilead Sciences au crescut, luni, cu 4%, pe fondul anunțului făcut de oficialul OMS.  

Medicamentul se numeşte „remdesivir”, iar studiile clinice ale acestuia asupra oamenilor sunt în desfăşurare. Rezultatele ar putea fi disponibile în doar câteva săptămâni. Compania americană Gilead Sciences deja colaborează cu autorităţile medicale din China, în cadrul a două studii clinice cu pacienţi infecaţi cu COVID-19.

Cele două studii se desfășoară separat, unul asupra pacienţilor cu o formă gravă a bolii, iar altul asupra celor cu o formă moderată a infecţiei. Se preconizează că primele rezultate vor apărea în aprilie. „Remdesivir” a tratat cu succes Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), doi viruşi similari cu noul coronavirus apărut în oraşul Wuhan.

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea