Firma care a donat mai multe aparate pentru recoltarea plasmei, care au ajuns în mai multe județe ale țării, și-ar putea retrage o parte din aparatură din centrele unde numărul de donatori este sub așteptări.
Ministerul Sănătății a fost notificat cu privire la această situație, iar dacă lucrurile nu se schimbă, aparatele vor fi relocate.
Potrivit lui Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat aparatele, sunt județe unde personalul centrelor de transfuzii sanguine nu face față numărului de solicitări venite de la donatorii de plasmă hiperimună, în timp ce în altele aparatura nu e folosită la capacitate.
“Există județe în care deja am instalat 2 sau chiar 3 echipamente, pentru că nu fac față cu unul singur. Și mai sunt încă 5-6 județe din cele 10, care ar avea nevoie de un al doilea echipament. În acest timp, județe mari cu număr mare de pacienți COVID-19, unde centrele de transfuzie au mai mult personal decât celelalte, pentru că sunt centre regionale, nu fac mai mult de 20 de donări pe echipamentul de plasmafereză. Pur și simplu, de aproape 9 luni, se pune praful pe 10-12 dintre echipamentele acestea. Asta în condițiile în care peste 70% dintre donatorii care se prezintă să doneze plasmă la aceste centre sunt puși să doneze sânge total, din care se recuperează o singură doză de plasmă și donatorul este trimis acasă pentru minimum două luni. Iar Ministerul Sănătății, care este proprietarul acestor centre nu a fost nici măcar curios să caute explicația pentru care aceste centre au rezultate atât de slabe, în comparație cu alte 10 centre care au rezultate aproape de media europeană. În condițiile în care resursele noastre sunt limitate, este normal să le direcționăm către acele județe unde oamenii se mobilizează mai bine. Poate se vor trezi și cei din Craiova, Constanța, Iași, Timișoara, Suceava”, a declarat Florin Hozoc, citat de hotnews.ro.
Acesta a mai precizat că țara noastră este mult sub media europeană în ceea ce privește donarea de plasmă convalescentă.
“Chiar dacă recoltăm doar 2 doze de plasmă la fiecare 100 pacienți infectați cu noul coronavirus, în timp ce în Europa media este de 5 ori mai mare, trebuie să înțelegem că sunt de 4 ori mai mulți români care și-ar dori să doneze, dar numai 25% dintre ei reușesc să o facă. Asta înseamnă că am fi putut să recoltăm și noi cel puțin 8 doze de plasmă la fiecare 100 pacienți COVID. Peste 50% dintre românii care au încercat să doneze, pur și simplu nu au fost preluați de centrele de transfuzie. Încă 25% dintre donatori au reușit să comunice cu reprezentanții centrelor de transfuzie, dar au fost refuzați din motive care nu se regăsesc în ghidul european, adică au fost refuzați abuziv. Mai mult, probabil am fi putut recolta chiar și mai mult de cele 8 doze la 100 de pacienți COVID, dacă Ministerul Sănătății și-ar fi îndeplinit obligația de a derula campanii de informare a pacienților, cu privire la importanța donării de anticorpi plasmatici. În acest fel numărul donatorilor ar fi putut crește cu peste 50%, iar dacă ar fi fost preluați toți am fi putut ușor ajunge la 10-12 doze de plasmă la fiecare 100 pacienți infectați cu SARS-COV-2. Românii au demonstrat în aceste luni că sunt mult mai generoși decât poate statul să primească de la proprii cetățeni!“, a mai spus Florin Hozoc.