O nouă strategie pentru bolnavii de cancer

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC) şi-a stabilit planul de acţiune, liniile directoare privind responsabilitatea faţă de cei ale căror interese le reprezintă – bolnavii de cancer – cu prilejul adunării generale, se arată într-un comunicat remis presei.

Activitatea federaţiei urmăreşte rezolvarea problemelor întâmpinate de aceştia, în special lipsa tratamentului, precum şi cea de lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.

FABC a făcut intervenţii repetate atât Ministerul Sănătăţii, cât şi la CNAS sau Avocatul Poporului prin care a atras atenţia asupra situaţiei dramatice cu care se confruntă bolnavii de cancer din România – lipsa medicamentelor.

Un alt aspect îngrijorător care afectează protocoalele terapeutice din oncologie este reprezentat de propunerile NICE de raţionalizare a consumului de medicamente, arată federaţia.

‘Pacienţii oncologici au nevoie de medicaţia prescrisă conform cu stadiul bolii, la termenele prescrise, nu de procente şi firimituri şi doar atunci când exerciţiul bugetar o permite’, subliniază sursa citată.

Reprezentaţii FABC afirmă că dacă semnalele de alarmă trase cu privire la problematica oncologică nu vor fi soluţionate în cel mai scurt timp posibil, iau în calcul organizarea unor proteste care să implice societatea civilă pentru rezolvarea solicitărilor bolnavilor de cancer.

O altă problemă cu impact direct asupra pacienţilor de cancer, consideră reprezentaţii federaţiei, o constituie ‘politica falimentară’ de încadrare a personalului medical.

Recent, prof. dr. Vasile Astărăstoae a spus că foarte mulţi medici aleg să plece în ţările OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), unde lucrează 11.200 de medici români care au plecat începând cu 2007. În Marea Britanie lucrează 3.500 de medici români, care s-au constituit într-o asociaţie susţinută de autorităţile britanice, iar în Franţa peste 5.100 de medici sunt români.

‘Această lipsă înseamnă pentru toţi pacienţii timp şi energie irosite în încercarea de a accesa serviciile medicale la care cu toţii au dreptul. FABC solicită Guvernului României să ia măsuri urgente pentru remedierea acestei situaţii’, mai arată sursa.

FABC anunţă că va înainta o scrisoare deschisă Ministerului Sănătăţii ‘prin care va cere public comunicarea datei când medicamentele lipsă vor fi aduse în România de compania statului, UNIFARM, dar şi soluţii de rezolvare a situaţiei pacienţilor până când aceste medicamente vor fi din nou în România’.

În România lipsesc 40 de citostatice ieftine, indispensabile schemelor de tratament, iar medicii oncologi fac eforturi uriaşe pentru a menţine pacienţii în viaţă.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea