O ipoteză care dă speranțe în privința viitoarelor tratamente: scleroza multiplă ar putea fi provocată de un virus

Oamenii de știință din Statele Unite ale Americii au ajuns la concluzia că scleroza multiplă ar putea fi provocată de virusul Epstein-Barr. Potrivit AFP, care scrie despre un studiul al cercetătorilor americani, publicat în revista Science, este pentru prima oară când e identificat un responsabil pentru declanșarea acestei boli autoimune, care a continuat să reprezinte un mister pentru medici, în ciuda cazurilor numeroase de oameni cu acest diagnostic.

Ipoteza este studiată de mai mulți ani, dar a fost greu de demonstrat, în condițiile în care este vorba despre un virus întâlnit la aproximativ 95% dintre adulți. Epstein-Barr e responsabil și pentru declanșarea altor boli, cum e mononucleoza, dar nu toate persoanele purtătoare dezvoltă afecțiuni, fiind nevoie și de un “teren” și de niște condiții care să determine apariția acestora.

“Este un pas important deoarece sugerează că majoritatea cazurilor de scleroză multiplă ar putea fi prevenite prin oprirea infecţiei cu virusul Epstein-Barr. Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac”, a declarat Alberto Ascherio, autor principal al studiului şi profesor de epidemiologie la Universitatea Harvard.

AFP precizează că, în cadrul studiului, au fost urmăriți peste 10 milioane de tineri adulți în decursul a 20 de ani. Dintre aceștia, 955 au fost diagnosticați cu scleroză multiplă. Potrivit studiului, riscul de a dezvolta scleroza multiplă a crescut de 32 de ori după infectarea cu virusul Epstein-Barr.  

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes