O, ce veste… Pandemia nu se sfârșește în 2021, anunță Organizația Mondială a Sănătății

Omenirea nu va ajunge înainte de sfârșitul anului 2021 la imunitate de masă, spun reprezentanții OMS, care consideră că imunitatea colectivă nu se va putea observa decât în câteva țări.

Vom aborda începutul sfârșitului, putem vedea lumina de la capătul tunelului. Cu toate acestea, este un tunel pe care trebuie să îl traversăm, iar următoarele luni vor fi critice”, a declarat directorul științific al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Soumya Swaminathan, potrivit CNBC.

Swaminathan a spus că vaccinurile vor proteja pentru început grupuri restrânse de persoane, care sunt cele mai vulnerabile şi cu cel mai mare risc. Vor trece multe luni până ce se va ajunge la imunitatea colectivă prin vaccinare.

Va dura până la sfârșitul anului 2021 până când vom începe să vedem un anumit nivel de imunitate a populației în unele ţări. Trebuie să menținem garda sus, trebuie să facem toate lucrurile pe care le ştim, reducând transmiterea şi riscurile ca oamenii să se îmbolnăvească. Deşi ne putem aştepta – cu siguranță până la sfârșitul anului viitor – la o situaţie mult mai bună, cred că următoarele luni vor fi dificile”, a mai spus dr. Soumya Swaminathan.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes