Încă un cadru medical și-a pierdut viața după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Este vorba de o asistentă de numai 47 de ani, care lucra pe secția de boli interne a Spitalului Orășenesc Balș, din județul Olt, secție pe care erau tratați pacienții de COVID-19.
Alți 6 angajați de pe această secție au fost confirmați și eu cu SARS-CoV-2, astfel că activitatea a fost suspendată timp de o săptămână, pentru realizarea dezinfecției.
„În spital sunt şapte angajaţi infectaţi, toţi de la Secţia medicală, asistenţi şi infirmieri. De astăzi am obţinut de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru o săptămână, suspendarea activităţii secţiei Medicină internă, unde au fost trataţi pacienţii COVID. Se face dezinfecţie completă şi nu se mai internează nimic”, a declarat pentru Agerpres managerul unităţii medicale, Carmen Daniela Grigoriu.
Pe secție erau internați 11 pacienți. Dintre aceștia trei au fost transferaţi către alte unităţi medicale şi opt vor fi externaţi cu izolare la domiciliu şi monitorizare prin medicul de familie. În perioada în care activitatea Secţiei medicale de la Spitalul Balş va fi suspendată, pacienţii care vor necesita internare în această secţie vor fi direcţionaţi către alte spitale din zonă.
În judeţul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 3.145 de cazuri de COVID-19, luni fiind raportate 38 de cazuri noi de îmbolnăvire.