O adolescentă din Maramureș a suferit o reacție anafilactică după vaccinarea cu Pfizer

O adolescentă în vârstă de 16 ani a făcut o reacție adversă anafilactică după ce a fost vaccinată cu serul produs de Pfizer/BioNTech. Reacția adversă s-a manifestat prin hipotensiune arterială, desaturare și pierderea temporară a conştienţei.

„Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului şi a fost imunizată împreună cu ceilalţi membri din familie la centrul de vaccinare din oraşul Ulmeni. În istoricul medical al persoanei nu au existat antecedente alergice”, a precizat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă, citat de Agerpres.

Personalul medical din centrul de vaccinare Ulmeni i-a acordat primul ajutor, iar tânăra a fost stabilizată şi transportată de un echipaj al ambulanței la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a rămas sub supraveghere medicală.

„Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea în spital”, au precizat reprezentanții unității medicale.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea