Sănătatea în România Sfatul specialistului Știri

Nunțile, botezurile și transportul în comun, principalele mijloace de transmitere a noului coronavirus

De la o zi la alta, România pare că pierde lupta cu pandemia de COVID-19. Specialiștii au făcut o analiză și au descoperit zonele de risc în care virusul se transmite cel mai ușor.

Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Național de Combatere a Bolilor Transmisibile au făcut o analiză comună cu privire la modul în care se transmite virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre. Specialiștii au ajuns la concluzia că există două căi principale prin care oamenii se pot infecta. „Evenimentele publice, și aici mă refer la nunți și botezuri, și transportul public în comun. Este vorba despre transportul între localități, reprezintă principalele mecanisme prin care se transmite virusul. Este concluzia la care au ajuns oficialii INSP”, a explicat premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă organizată în județul Ialomița, la Slobozia.

Șeful Guvernului a explicat faptul că, în momentul de față, situația epidemiologică poate fi controlată, iar creșterile cazurilor înregistrate de la o zi la alta nu impun aplicarea unor măsuri speciale de protecție. „Într-adevăr, există creșteri, dar nu sunt foarte mari. Se fac eforturi pentru ca pandemia să fie ținută sub control și, credem noi, reușim să facem acest lucru în momentul de față. Pentru a fi sigur că totul este în regulă, oamenii ar trebui să respecte măsurile de protecție sanitară”, a mai spus Ludovic Orban.

Vineri, 25 septembrie, la nivelul României au fost înregistrate 1629 de noi cazuri de infecții provocate de noul coronavirus.