ALERTĂ: CORONAVIRUS Știri

Numărul de îmbolnăviri, considerabil scăzut. Cifrele zilei arată o evoluție epidemiologică foarte bună în țara noastră

Dacă ieri, la 307 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, s-a înregistrat cel mai scăzut număr de cazuri din ultimele luni, azi numărul îmbolnăvirilor e și mai redus. Autoritățile raportează 230 de noi îmbolnăviri la nivel național înregistrate în ultimele 24 de ore. Nici numărul testelor făcute nu a fost însă prea mare, acesta fiind de 5.392 de teste RT-PCR și 5.095 de teste rapide antigenice.  

În același interval s-au stins încă 36 de persoane din cauza infecției cu noul coronavirus (15 bărbați și 21 femei). Numărul total al victimelor noului coronavirus de la începutul pandemiei a ajuns la 29.977 de persoane.

În cazul ultimelor decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În acest moment, în spitalele din țară sunt internați 3.585 bolnavi diagnosticați cu COVID-19, din care 580 sunt la ATI. 

9.949 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.935 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.965 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 60 de persoane.