ALERTĂ: CORONAVIRUS Știri

Numărul de cazuri noi, în creștere. A crescut și numărul pacienților internați la ATI

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore au fost fost înregistrate 170 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2. La nivel național s-au făcut 11.957 de teste RT-PCR (5.208 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.749 la cerere) și 16.557 de teste rapide antigenice.

În același interval, a fost înregistrat un singur deces, al unei femei din județul Satu Mare, din categoria de vârstă 70-79, pacienta având comorbidități.

Raportarea arată și o creștere a numărului de persoane infectate care au nevoie de îngrijiri medicale speciale, inclusiv de susținere respiratorie. Potrivit bilanțului zilnic, sunt 384 pacienți internați, din care 49 sunt la ATI. 

762 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 522 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.436 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 110 persoane.