Număr record de căzături pe gheaţă, la Sibiu: 33 de persoane s-au prezentat la UPU în două zile

Un număr record de persoane care au căzut pe gheaţă s-a prezentat, în ultimele două zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, din cele 33 de cazuri de contuzii şi fracturi, 16 fiind înregistrate numai în ultimele 24 de ore, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.

„În ultimele două zile, a fost un record de căzături pe gheaţă la UPU Sibiu – 17, duminică spre luni şi 16, luni spre marţi”, a explicat Decebal Todăriţă.

Potrivit sursei citate, numai în ultimele 24 de ore, 16 pacienţi, din care nouă femei şi şapte bărbaţi, au fost consultaţi de medicii ortopezi.

„Un singur pacient se află în continuare în investigaţii, restul au plecat cu recomandări medicale după ce au fost diagnosticaţi cu traumatisme, contuzii şi fracturi care pot fi îngrijite la domiciliu. De la începutul anului, numărul persoanelor ajunse la UPU Sibiu ca urmare a căzăturilor pe gheaţă a ajuns la 63”, a spus Decebal Todăriţă.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Actualitate, Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea