Numai 1-2% din totalul asigurărilor încheiate în România sunt private

mihai-marcuCel mult 2% din totalul asigurărilor încheiate în România reprezintă, în prezent, asigurări private de sănătate, acest nivel fiind cel mai mic din Europa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Mihai Marcu, preşedintele companiei MedLife.

‘În România, în momentul de faţă, din totalul asigurărilor care se derulează, numai 1-2% sunt de sănătate private. Volumul asigurărilor de sănătate privată este extrem de redus, şi nu numai în România, trebuie să recunoaştem, ci şi în Slovacia, Polonia sau Cehia. Doar bulgarii au un scor mai bun pe acest segment, respectiv de 7%. Faptul că nu este reglementat pachetul de bază de servicii medicale la stat reprezintă o problemă. Acest pachet este o nebuloasă totală în România’, a afirmat Marcu.

Potrivit oficialului MedLife, din totalul pieţei serviciilor medicale din România (5,5 miliarde euro), aproape 1% revin sectorului privat, mult sub media existentă în ţările vestice, unde procentajul este de 25%.

‘Totalul pieţei de servicii medicale în România este de 5,5 miliarde euro, din care 500 de milioane euro sunt făcuţi de privaţi. Din cei 500 milioane de euro, există o piaţă a abonamentelor medicale de 30 de milioane de euro şi una a asigurărilor de sănătate, în valoare de 20 milioane de euro. Dacă ne uităm la totalul care se înregistrează în sănătate, vorbim de 1% pentru privat. Media în ţările vestice este de 25%’, a explicat preşedintele MedLife.

La rândul său, Ovidiu Racoveanu, reprezentantul Generali, partenerul MedLife pentru noul produs de asigurări de sănătate privată Vital, lansat miercuri, a menţionat că reforma în sănătate din România se poate lăuda cu un pachet de bază de servicii, dar care nu este bine definit.

‘Reforma în sănătate o vedem sub forma unui pachet de bază, dar care nu este definit. Facem coplăţi, dar nu le introducem, vorbim despre carduri de sănătate pe care nu le vede nimeni. În acest context, sunt două opţiuni: să ne înarmăm cu speranţă, răbdare şi bani în buzunar şi să mergem tot la stat, iar a doua variantă este să avem ceva bani, nu prea mulţi, şi să avem acces la clinici şi medici de top din sectorul privat fără a ne risca sănătatea’, a explicat Racoveanu.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea