Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că nu se pune problema să fie realizat separat un pachet de bază de servicii medicale pentru oameni defavorizaţi.
‘A reieşit din discuţii (…) programele naţionale de sănătate să fie totuşi un pachet separat, să nu intre în pachetul de bază. Aveam o anume tendinţă să cred că poate ar fi bine să fie împreună, dar argumentele care au fost astăzi cred că ne pun pe drumul de a fi puse separat. Cred că totuşi nu putem să punem problema pentru un pachet pentru oameni total defavorizaţi, în fond toţi sunt cetăţeni şi trebuie să aibă acces la aceeaşi gamă de servicii medicale pe care le dăm oricui. Cred că acest criteriu al echităţii trebuie să fie absolut corect, mai ales că este text constituţional’, a spus Nicolăescu, la o dezbatere.
El a precizat că ar putea fi organizată o altă dezbatere când actele normative vor intra în transparenţa decizională pentru a mai fi luate şi alte puncte de vedere.
‘Cred că orice dezbatere serioasă cu argumente ne poate ajuta, chiar dacă nu ajunge întotdeauna la termenele rapide pe care noi le-am dorit’, a mai spus demnitarul.