Stil de viață

Nu lăsa stresul să-ți ”ucidă” creierul! Sfaturile prof.dr. Vlad Ciurea pentru a te proteja de suprasolicitarea care îmbolnăvește

Epuizarea psihică, generată de stres, este o stare la care se ajunge pentru că, în societatea moderrnă, omul își dorește să realizeze foarte multe. ”Din nefericire populația foarte tânără vrea să facă foarte multe. Nu putem și creierul nu primește atâtea comenzi câte vrem noi să-i dăm!”  a explicat prof. dr. Vlad Ciurea, reputat neurochirurg român, într-un dialog la Medika Tv.

De la epuizarea psihică la accidentul vascular cerebral, apărut la vârste din ce în ce mai tinere, nu este decât un pas. Există însă metode de eliberare a creierului de încărcătura negativă provenită din foarte multe sarcini asumate.

”Vrei să faci față și simție că nu mai poți, puțin repaus, este minunat. Atunci, dintr-o dată, se liniștește creierul. Celulele nervoase sunt vascularizate, primesc oxigen și ceea ce le place cel mai mult, glucoză, și încep să se simtă bine.” a explicat prof.dr. Vlad Ciurea, arătând că pauza este, de fapt, un câștig de timp.

”Lucrurile trebuie luate pas cu pas, nu toate odată. Profesorul restian a zis că nu trebuie să-i dai creierului două comenzi odată că amândouă vor ieși prost. Este adevărat! Uitați-vă ce se întâmplă în circulație când cineva vrea să și conducă, să și dea mesaje pe telefon!”

Pauze, prioritizare de sarcini și folosirea creierului în momente optime

Noțiunea de viață echilibrată înseamnă, pentru sănătatea creierului, respectarea unor reguli. Una dintre ele este regula celor trei intervale de câte opt ore care trebuie folosită pentru muncă, activități cotidiene și somn.  ”Creierul e un organ foarte sensibil și trebuie să-i respectăm regula celor trei de opt. Opt ore de muncă, opt ore de somn, opt ore de activități de rutină zilnică.” spune prof.dr. Vlad Ciurea.

O altă recomandare a medicului neurochirurg este să profităm de intervalele în care creierul are, în mod natural, o activitate intensă:”Noi bicuim creierul. Altceva trebuie să facem: să folosim vârfurile de activitate cerebrală naturală. Să-l folosim la maximum dimineața, între 10 și 12 , și după-amiaza, între 16-18 ”

Mai multe sfaturi pentru un creier sănătos și pentru a ține la distanță un AVC, în înregistrarea de mai jos!