EXTERNE Știri

Nu-i glumă! Din cauza pandemiei, omenirea e amenințată de o criză a sănătății mintale, avertizează ONU

foto: Gerd Altmann/Pixabay

Se profilează o criză a sănătății mintale la nivel mondial, deoarece milioane de oameni din întreaga lume sunt înconjurați de moarte și boli și sunt forțați să izoleze, fiind nevoiți să facă față sărăciei și anxietății, totul din cauza pandemiei COVID-19, au declarat, joi, specialiștii în domeniul sănătății de la Organizația Națiunilor Unite, citați de Reuters.

 „Izolarea, teama, incertitudinea, haosul economic – toate cauzează sau pot cauza probleme psihologice”, a spus Devora Kestel, director al departamentului pentru sănătate mintală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Kestel, care a prezentat ONU un raport şi recomandări privind Covid-19 şi sănătatea mintală, a afirmat că e probabilă o creștere a numărului de cazuri de boli mintale, dar și a intensității acestora,  iar guvernele ar trebui să aibă această problemă în atenție când vine vorba de pandemie.

Sănătatea mintală şi bunăstarea tuturor societăţilor au fost afectate sever de criză şi reprezintă priorităţi care trebuie analizate urgent”.

Raportul a scos în evidență mai multe regiuni și secțiuni ale societăților ca fiind vulnerabile, inclusiv copii și tineri izolați de prieteni și școală, lucrători din domeniul sănătății care văd mii de pacienți infectați și mor din cauza noului coronavirus.

Studii și sondaje recente arată impactul COVID-19 asupra sănătății mintale la nivel global. Psihologii vorbesc despre anxietate în rândul copiilor, iar creșteri ale cazurilor de depresie au fost înregistrate în mai multe țări.

Violența în familie este la rândul ei în creștere, iar lucrătorii din domeniul sănătății raportează o nevoie crescută de sprijin psihologic.