Spitalele sunt tot mai pline de pacienții infectați cu noul coronavirus, iar medicii avertizează că sistemul a ajuns la epuizare.
Noul val al pandemiei crește numărul cazurilor de îmbolnăviri și pe cel al cazurilor grave. Specialiștii apreciază că, în prezent, la spital ajung cazuri tot mai severe.
„Pacienții sunt mult mai gravi și necesită internare. Dacă în valul 2 trimiteam acasă aproximativ 50% dintre pacienți, în momentul de față trimitem undeva între 10 și 15%. Restul trebuie să rămână”, a declarat dr. Bogdan Oprița, șeful UPU – SMURD al Spitalului de Urgență Floreasca, din București, în direct la Medika TV.
Totodată, spitalele trebuie să facă eforturi astfel încât să-și organizeze circuite separate atât pentru bolnavii de COVID-19, cât și pentru cei non-COVID-19.
„În momentul de față a intrat în vigoare noul ordin al MS, privind felul în care sunt organizate spitalele în lupta anti-COVID-19. În spitalul nostru am obținut aprobarea din partea DSP și în secția de boli interne avem 30 de paturi pentru pacienții COVID-19, în secția ATI aveam 10 paturi, acum am mărit la 14 paturi și vom ajunge la 17. Iar UPU este împărțită pe două zone, zona verde în care avem 13 paturi, și zona COVID-19 , cu 16 paturi”, a explicat dr. Bogdan Oprița, în direct la Medika TV.