Nu exista goluri de aprovizionare pentru medicamente românești

Producătorii de medicamente anunță, în contextul primului caz confirmat de coronavirus, că în România nu există goluri de aprovizionare sau pericol de scumpire pentru medicamentele fabricate în țară.

”Reamintim că producătorii din ţară pun în circulaţie circa 60% din cutiile de medicamente aflate în farmacii şi spitale astfel încât acţionează cu responsabilitate pentru a asigura continuitatea tratamentelor populaţiei. Fabricile din ţară au reuşit să se aprovizioneze rapid de la toţi furnizorii cu stocuri suficiente de materie prima care să acopere necesarul de medicamente până în iunie-august 2020. Aşadar, absenţa unor medicamente din piaţă nu este datorată infecţiei cu Coronavirus, ci altor probleme punctuale (probleme tehnice, retrageri de medicamente din cauza preţului foarte mic şi a taxei clawback, exporturi paralele, etc.) care existau şi înainte de apariţia acestei boli”, a anunțat joi PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România – din care fac parte 19 fabrici de medicamente din ţară.

În situaţia în care, totuşi, lipseşte un medicament din farmacii, se recomandă discuţia cu medicul sau farmacistul pentru a se găsi un înlocuitor. 90% din medicamentele uzuale au un înlocuitor.

În plus, producătorii anunţă că nu există niciun pericol de scumpire a medicamentelor fabricate în ţară.

”Aşa cum se ştie, preţurile medicamentelor eliberate cu prescripţie medicală sunt reglementate de autorităţi, deci o încercare de scumpire este ilegală şi se sancţionează conform legii. În plus, reprezentanţii PRIMER s-au angajat să nu scumpească medicamentele eliberate fără prescripţie medicală (OTC) al căror preţ nu este reglementat, tocmai pentru că utilizatorii lor să poată să se trateze la aceleaşi preţuri de dinainte de apariţia epidemiei cu Coronavirus”, au mai precizat producătorii de medicamente.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes