Conferinţa Naţională de Cardiologie în Medicina Generală se va desfăşura în perioada 30 mai – 1 iunie la Bucureşti. Evenimentul are scopul să pună faţă în faţă medicii de familie cu specialiştii cardiologi.
„Lucrul acesta este necesar pentru că bolile cardiovasculare omoară cei mai mulţi oameni. Dacă se iau măsurile de prevenire în bolile cardiovasculare ele pot să fie reduse. Lucrul acesta nu se poate face decât cu ajutorul medicilor de familie, pentru că a preveni bolile cardiovasculare înseamnă să tratezi cu succes hipertensiunea arterială, să tratezi cu succes colesterolul crescut, să tratezi cu succes diabetul zaharat. Toate acestea nu se fac de către specialiştii cardiologi, ci de către medicii care se adresează întregii populaţii. În acest context, întâlnirile dintre medicii cardiologi şi cei de familie sunt absolut necesare, pentru că ele duc la capăt cea mai importantă activitate medicală la nivel de masă, care înseamnă prevenţia şi tratamentul bolilor cardiovasculare. În fiecare an, au participat câteva sute de medici de familie în Bucureşti. Pe durata a trei zile sunt expuse noutăţi din cardiologia mondială de către speakeri. După părerea mea, principalul avantaj este că la finalul expunerilor au loc discuţii cu medicii de familie care pun întrebări legate de practica de zi cu zi”, a precizat profesorul Mircea Cinteză, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, mortalitatea prin boli de inimă sau bolile majore de inimă cum ar fi infarctul de miocard sau accidentul vascular cerebral înregistrează un trend descendent.