Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat joi, într-o emisiune televizată, că noua lege a sistemului sanitar aduce modificări majore precum pachetul de bază – care nu înseamnă mai puţine servicii – cu două caracteristici majore privind standarizarea costurilor şi prioritizarea pacienţilor grav bolnavi la serviciile medicale.
‘Este pachetul de bază, standardele de cost şi creşterea calităţii serviciilor medicale, creşterea veniturilor medicilor din spitale…şi vă dau un singur exemplu de ce se va întâmpla lucrul acesta, primăriile vor putea în mod direct să intervină în politica spitalelor şi să-şi plătească anumiţi doctori. Pachetul de servicii de bază reprezintă un cumul de servicii care este identic cu cel de acum şi este format din aceste servicii maximale. Aveţi acces la tot dar se pune problema de timpul de aşteptare. Serviciile care nu sunt acoperite de stat, am să vă dau exemplu care pot fi: serviciul de chirurgie plastică, dentare, care nu sunt servicii atât de importante pentru viaţa omului’, a explicat Duţă.
Referindu-se la coplata, Duţă a precizat că aceasta nu are nicio legătură cu asigurările susţinând că este vorba de nişte plăţi simbolice – 5 lei la medicul de familie, 10 lei la medicul specialist, până la o sumă maximă de 400-500 de lei pe an, după care nu se mai plăteşte ‘nimic’.
El a precizat că aceasta a fost introdusă cu scopul de a încerca să ‘bareze’ accesul către spitale atunci când ‘nu este nevoie de ele’ întrucât ‘lumea’ era obişnuită să meargă la camera de gardă doar fie şi numai pentru ‘dureri de cap’.
‘Actuala lege este o lege cadru. Tot ce urmează, după ce va fi adoptată, este legislaţia secundară – un proces tehnic extraordinar de complex. Ideea acestor sancţiuni a fost lăsată tocmai pentru legislaţia secundară. Pentru că elaborarea legislaţiei secundare necesită experţi foarte fini (…) pentru a veni ca aceste sancţiuni să le putem defini foarte exact, să putem lua în considerare toate situaţiile ipotetice care apar. Trebuie să recunosc că în România nu prea avem specialişti care să elaboreze foarte exact din punct de vedere juridic legislaţia secundară. Trebuie să te duci şi să te consulţi, să ceri asistenţă tehnică, eventual din alte ţări (…) Încercăm să creăm o legislaţie secundară care nu lasă portiţe risipirii banilor’, a mai spus şeful CNAS.
În opinia sa două luni sunt suficiente pentru dezbaterile la legea sănătăţii.
‘Legea aceasta, aşa cum este ea scrisă, ca să îşi poată arăta efectele şi să intre în vigoare, are nevoie de cel puţin doi ani. Noi discutăm în acest moment de ceva care e un început de drum’, a arătat preşedintele CNAS.