Normele privind Planul Național de Combatere a Cancerului, în vigoare de la 1 iulie

Ministerul Sănătății a anunțat faptul că de la 1 iulie vor intra în vigoare normele de aplicare a Planului Național de Combatere a Cancerului. Această lege oferă pacienților un acces mai facil la tratament și diagnostic.

Prin acest demers, medicația dar și modalitățile de diagnostic ale pacienților vor beneficia de finanțare prin intermediul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate.

„Normele vor intra în vigoare de la 1 iulie, iar în momentul în care ordonanţa va permite finanţarea activităţilor menţionate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, ele devin imediat disponibile pacienţilor. Trebuie să putem folosi banii care există la Casă. În momentul în care această ordonanţă va fi adoptată, sper că în prima săptămână sau în primele două săptămâni ale lunii iulie, ele pot să fie decontate” a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Acest norme s-au realizat cu ajutorul unor specialiști din cadrul CNAS, dar și ai Ministerului Sănătății și impun reguli crare cu privire la prevenția cancerului sau diagnosticarea precoce. Totodată, noile acte normative impun înființarea Registrului național de cancer, precum și monitorizarea pacienților oncologici.

Normele prevăd, printre altele, introducerea a 23 de molecule noi în Lista medicamentelor gratuite şi implementarea recomandării de prescriere a biosimilarelor pentru creşterea accesului la tratamentele oncologice, consiliere psihologică şi psihoterapie pentru pacientul oncologic

Categorii: Breaking Medika, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea