Casa Națională de Asigurări de Sănătate a actualizat lista ce cuprinde modul de calcul, denumirile comerciale și prețurile de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate. Ordinul comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS a fost publicat în Monitorul Oficial, transmite rohealthreview.ro.
La programul național de boli transmisibile au fost introduse 14 noi poziții la medicamentele incluse în subprogramul pentru pacienții cu HIV/SIDA, printre care Oxacillinum, Ampicillinum+Sulbactam, Moxifloxacinum și Amoxicillinum+Acidum Clavulanicum. Alte șase poziții au fost modificate. Subprogramul pentru pacienții cu tuberculoză beneficiază de patru poziții noi, printre care Moxifloxacinum și Amoxicillinum+Acidum Clavulanicum.
În cazul programul național de oncologie au fost abrogate cinci poziții și introduse patru noi poziții, printre care Trastuzumabum, Vandetanibum și Asparaginazum. În același timp, șapte poziții au fost modificate.
În cadrul programului național de boli neurologice, ordinul publicat în MO a introdus medicamentul Lemtrada (alemtuzumab) în cadrul subprogramului pentru scleroză multiplă.
Totodată, în cadrul programului național pentru boli rare, subprogramul pentru hipertensiune pulmonară, a fost introdus medicamentul Revatio (sildenafil).
În ceea ce privește transplantul de organe au fost modificate mai multe poziții în cadrul subprogramelor.