Noi măsuri de prevenire a apariției coronavirusului în România

Comitetul interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus se reunește, luni, pentru a evalua situația existent la nivel mondial ca urmare a răspândirii noului coronavirus din China, dar și pentru a dispune noi măsuri.

Structura din care fac parte specialiști, sub coordonarea miniștrilor Sănătății, Afacerilor Externe, Afacerilor Interne și Transporturilor, va dispune instalarea scannerelor termice în aeroporturi pentru detectarea pasagerilor care au temperatura peste 38, dar și asigurarea asistenței medicale permanente la cabinetele medicale din aeroporturi. Liniile de gardă de la cabinetele din aeroporturi se vor active la apariția primelor suspiciuni.  În aceste cabinete vor ajunge, prima oară, pasagerii ce prezintă simptomatologie respiratorie și/sau febră. Totodată, personalul din aeroporturi trebuie dotat cu măști și mănuși, precum și cu dezinfectanți pentru mâini și suprafețe.

În cazul apariției unor suspiciuni de îmbolnăvire, pacienții vor fi izolați. Primele cazuri suspecte vor fi dirijate către INBI ”Matei Balș”, unde vor fi izolate pentru asistență de specialitate (izolare, diagnosticare și tratament). La nivel național, unitățile medicale desemnate să preia cazurile sunt spitalele de boli infecțioase din Iași, Timișoara, Constanța, Cluj, iar în București – Institutul ”Matei Balș”și Spitalul”Victor Babeș. Specialiștii urmează să elaboreze un chestionar în baza căruia, pacientul să poată fi îndrumat către o unitate sanitară, secție sau spital de boli infecțioase.  

Comitetul interministerial va transmite, zilnic, un buletin informative privind evoluția potențialelor infecții cu noul coronavirus, cât și eventualele măsuri dispuse, dar și recomandări din partea organizațiilor internaționale.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes