Persoanele care au făcut vaccinul anti-COVID, inclusiv doza de rapel, și vin din țări care impun carantina, nu mai sunt obligate să intre în carantină la sosirea în țară. de asemenea, contacții direcți ai unor persoane cu test pozitiv pot ieși din izolare mai devreme decât până acum dacă nu au simptome și au un test RT-PCR negativ, la 10 zile de la contact. Sunt doar două dintre deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care a stabilit noi condiții privind carantina în țara noastră.
Potrivit hotărârii CNSU, se instituie ”excepția de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză”.
Documentul mai prevede instituirea posibilității ca și persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
„Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord li se aplică excepțiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea numărul 1/2021 și Hotărârea numărul 3/2021, dar și excepția de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.
De asemenea, și pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă), ș.a.m.d.
Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 și sunt în perioada cuprinsă între 14 și 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România”, mai arată hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.-