Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea a anunțat deschiderea unor noi centre de vaccinare. Este vorba de 130 de noi centre, unde va fi utilizat serul produs de Pfizer/BioNTech.
„156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.
Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de mâine, 27 februarie a.c., și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.
Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro”, au transmis reprezentanții CNCAV.
În paralel, continuă acțiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până la data de 10 martie a.c., precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost. De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.