Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a fost reconfigurată și s-au făcut modificări în ziua incendiului fără a fi solicitat aviz de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, arată conducerea instituției. Asta deși administrația spitalului susținea că modificările se făcuseră într-o altă zonă a spitalului.
„Pentru mărirea capacităţii secţiei A.T.I. pentru pacienţii pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcţionale de la etajul II – prin construirea unui perete. Aici urmau să fie trataţi pacienţii pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienţii pozitivi erau trataţi la etajul III. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Reconfigurarea secţiei A.T.I. şi mutarea pacienţilor COVID pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi oricare unitate sanitară cu paturi au obligaţia de a solicita şi de a obţine, anterior intervenirii vreunei modificări, fie de structură, fie de circuite funcţionale, avizul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene”, se arată într-un comunicat al DSP Neamţ.
Modificările realizate sunt acum subiect de controversă politică. după ce atât prefectul județului Neamț, cât și premierul Ludovic Orban au afirmat că pentru astfel de lucrări era oligatoriu avizul DSP şi al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).
„La ora 3 dimineaţa v-am spus că avem informaţii clare, informaţii care au fost lansate public chiar de managerul spitalului: s-au efectuat lucrări de construcţii, acolo au fost mutaţi pacienţii de la secţia ATI, care era funcţională la etajul trei, la etajul doi, după informaţiile pe care le avem chiar în dimineaţa zilei respective. S-au efectuat lucrări, este clar că nu avut niciun fel de aviz din partea DSP, nu au avut niciun fel de aviz ISCIR, lucrurile astea sunt cunoscute. Dar repet, există o anchetă în curs, care este preluată de Parchetul General, am solicitat tuturor specialiştilor care se implică în astfel de anchete să colaboreze şi să-şi pună la dispoziţie întreaga expertiză şi, de asemenea, să susţină această anchetă să se deruleze cât mai rapid posibil”, a spus Ludovic Orban duminică, după participarea la şedinţa organizată la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.
La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu susține că Spitalul Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate.
„Manipularea ordinară şi minciuna peneliştilor trebuie să ia sfârşit! Iată avizele şi autorizaţia DSP care demonstrează că secţia ATI de la etajele 2 şi 3 ale Spitalului Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate. Orban şi prefectul de Neamţ trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!”, a scris duminică Marcel Ciolacu pe Facebook, ataşând mai multe documente.