Nereguli grave în spitalele din România. Ce au descoperit pompierii în urma controalelor

Nereguli cu duiumul în spitalele din România, descoperite în urma controalelor declanșate după incendiul de la secția ATI a spitalului Județean Piatra Neamț.

Reprezentanți ai inspectoratelor pentru situații de urgență, direcțiilor de sănătate publică și ISCIR au făcut verificări în unitățile sanitare din toată țara. Din aproape 1400 de clădiri de spital verificate, doar 310 au autorizație de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parțial.

Concluziile raportului IGSU au fost prezentate în exclusivitate de Europa FM, iar acestea arată că s-au descoperit aproape 2000 de probleme în secțiile în care sunt tratați pacienți în stare gravă.

Potrivit sursei citate, principalele probleme descoperite în secțiile ATI din România sunt nefuncționarea sau inexistența mentenanței instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu, funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, lipsa hidranților sau nefuncționarea lor dar și lipsa stingătoarelor de incendiu, neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora și marcarea necorespunzătoare a căilor de evacuare sau lipsa instalațiilor de iluminat corespunzătoare, precum și neasigurarea condițiilor de evacuare în cazul producerii situațiilor de urgență.

Principala problemă a fondului construit existent este generată de exploatarea, chiar zeci de ani pentru unele categorii de construcții, fără intervenții de reabilitare a instalațiilor utilitare existente sau lucrări de modificare care să vizeze îmbunătățirea tuturor cerințelor de calitate față de momentul edificării lor”,  se arată în raportul IGSU, care va fi înaintat premierului interimar Nicolae Ciucă.

Pentru neregulile constatate, reprezentanții spitalelor în care au fost descoperite probleme au fost sancționați, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproape 500 de milioane de lei.

Din cele aproape 1400 de clădiri verificate, 728 nu necesită o autorizație de securitate la incendiu.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes