Muncitori veniți din China, la Urgențele Spitalului Brăila

Alertă de gradul zero la Spitalul Județean de Urgență Brăila unde s-au prezentat patru bărbați, unul din orașul Brăila și trei din localitatea Tescani, întorși recent din China. Bărbații au mers din proprie initiativă la Unitatea de Primiri Ugențe pentru a se asigura că nu au fost infectați cu coronavirus.

Primii doi pacienți s-au prezentat la Urgențe, duminică, iar ceilalți doi, în cursul zilei de luni. În condiții de maxima siguranță, respectând protocolul trimis în teritoriu de Ministerul Sănătății, cei patru au fost consultați și lăsați să plece acasă, fiind asimptomatici. Au primit recomandări clare privind modul în care trebuie să se comporte la domiciliu și mai ales dacă prezintă simptome ale infectării.

Medicii le-au recomandat celor patru bărbați sa evite pe cat posibil, timp de două săptămâni, cât e perioada de incubație a virusului, contactul cu alte persoane si să sune la 112 dacă încep să se simtă rău.

”Li s-a recomandat izolare la domiciliu, să poarte măştile permanent şi monitorizăm zilnic starea lor şi comunicăm Centrului Naţional de Boli Transmisibile. La orice simptom care ar apărea sunt trimişi de îndată la «Matei Balş», conform procedurii care e stabilită. Acolo se trece la alt nivel. Din declaraţiile lor, nu au avut contact cu persoane care au avut simptome sau au suferit din cauza coronavirusului. Sunt în familie, la domiciliul lor”, a declarat, luni, directorul DSP Brăila.

Cei patru brăileni s-au întors pe 1 februarie din orașul chinez  Shenzhen. Au aterizat pe aeroportul Otopeni, alături de alți muncitori români plecați pe teritoriul Chinei. În același grup se mai afla si un bărbat din orasul tulcean Măcin, care de asemenea s-a prezentat la spitalul din acest județ.       

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes