Model român vindecat de COVID-19 după 74 de zile. Cum a trăit experiența bolii

Bianca Dobroiu, o tânără de 22 de ani care lucrează ca model în Italia, a fost printre primii pacienți infectați cu coronavirus la Bologna. Convalescența, în cazul său, a fost un test lung și greu. 74 de zile a durat până când românca a fost declarată vindecată,  iar medicii italieni susțin că este între pacienții cu cea mai lungă perioadă de boală.

Povestea româncei a fost preluată și de cotidianul La Repubblica. ”A fost un coşmar, cine nu a experimentat pe propria piele nu poate înţelege”, a declarat Bianca Dobroiu pentru jurnaliștii italieni. Modelul român s-ar fi infectat în luna februarie, după participarea la o prezentare care a avut loc la Milano. A avut mai întâi febră de 40 de grade, tuse uscată, dureri musculare şi dureri puternice de cap. A fost internată, iar de la jumătatea lunii martie s-a stabilizat. Totuși, a fost declarată vindecată după 11 teste anti-COVID: 7 au ieşit pozitive, 2 au fost incerte şi 2 negative. Medicii italieni spun că românca face parte din grupul restrâns al celor 8 pacienți care au avut o perioadă de infectare de 8 săptămâni.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea