Ministrul Tătaru: ”„Putem merge și pe 20.000 de cazuri, dacă de sărbători nu respectăm precauțiile”

România poate atinge și 20 de mii de cazuri de coronavirus, dacă ”nu avem acele preucații”, a declarat joi la Digi 24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a adăugat că trebuie să ne obișnuim să conviețuim cu virusul încă vreo două sezoane.  

În condiţiile în care vom avea transmitere accentuată în comunitate, putem merge şi la mai multe număr de cazuri: 15.000, putem merge şi spre 20.000 dacă nu avem acele precauţii. Deci menţin ce am spus şi acum patru săptămâni, şi acum opt săptămâni: izolare voluntară la domiciliu. Încă nu este timpul. Rămâne acel timp în momentul în care vom vedea o stagnare a numărului de cazuri de la o zi la alta şi vom vedea, de la o zi la alta, mai puţine cazuri noi. Noi trebuie să ne obişnuim să convieţuim încă vreo două sezoane cu acest virus, numai că nu vom avea aceeaşi manifestare – o parte din populaţie se va fi imunizat, o parte din populaţie va respecta precauţiile“, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul a adăugat tot la Digi 24 că un vârf al pandemiei în România va fi atins la 7-10 zile după Paște și, în condițiile în care numărul îmbolnăvirilor va continua să crească, e clar că se vor mai înregistra și decese: ”Trebuie să ne aşteptăm ca în următoarea perioadă să avem o creştere a numărului de cazuri, dar să avem şi decese. Sunt cazuri cu comorbidităţi, persoane de peste 65 de ani, până la 80-90 de ani, majoritatea cu comorbidităţi, sunt unii care nu câştigă această luptă. Trebuie să ne aşteptăm şi la aceste cazuri”.

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea