(VIDEO) Ministrul Tătaru, mesaj ferm despre viitorul spitalelor județene/locale. Cine le va conduce

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Vaslui, că își menține decizia ca spitalele să rămână sub controlul Ministerului Sănătăţii şi după finalizarea stării de urgenţă. Ministrul Sănătății consideră că influenţa pe care autorităţile locale o au asupra instituţiilor medicale nu este benefică. El a dat drept exemplu spitalul din Huşi în care şi-a desfăşurat activitatea, acolo unde manager este chiar sora primarului localităţii.

„Gândiţi-vă că autoritatea locală, dincolo de un ajutor pe care ar trebui să-l dea unei instituţii medicale, are şi o influenţă. Vreau să dispară acel folclor local în care administraţia locală aşază lucrurile în partea medicală.” a subliniat Nelu Tătaru.

Spitalele au fost preluate de Ministerul Sănătății, la începutul lunii aprilie. Despre acest subiect, medikatv.ro a scris AICI, înainte ca Guvernul să ia decizia. Măsura a urmărit scoaterea unităților medicale de sub controlul baronilor locali și crearea unor pârghii prin care managerii spitalelor să fie responsabilizați în perioada crizei provocată de pandemia de COVID-19.

Ultimele declarații făcute de ministrul Sănătății pun lucrurile înr-o nouă lumină. Motivația pare a fi scoaterea definitivă a unităților de sub controlul politic al primarilor și președinților de consilii județene, caz în care transferal se va transforma dintr-unul temporar, în unul definitiv.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes