Ministrul Sănătății, criticat public. Ce spun pacienții și medicii despre situația din spitale

România este departe de a oferi servicii de sănătate eficiente, mai ales în cazul pacienților cronici. Declarațiile publice făcute de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, cu privire la accesul la tratamente și investigații al acestei categorii de bolnavi pe timpul pandemiei au atras nemulțumirea forumurilor care le apără interesele.

Considerate iresponsabile, declarațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, au fost aspru criticate de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România. Într-un comunicat de presă remis publicității aceștia au precizat că: „ne întrebăm dacă dl. Ministru a mutat Programele de sănătate în responsabilitatea medicilor de familie? Potrivit datelor noastre, pacienţii cronici au nevoie de îngrijire în cadrul unei echipe de îngrijire, se tratează în spitale şi ambulatorii de specialitate, iar acest lucru a creat o mare problema în toată perioada din martie şi până acum. Oare cum puteau ajuta medicii de familie pacienţii dacă ulterior aceştia nu au acces în caz de nevoie în spitale, nu beneficiază de evaluările necesare, nu sunt operaţi şi puşi să aştepte pe o perioadă nedefinită? Ce se întâmplă cu pacienţii cu HIV, tuberculoză şi alte boli infecţioase având în vedere că spitalele de boli infecţioase sunt transformate în spitale COVID pe termen nelimitat? Credem că pacienţii cronici nu au devenit singuri mai vulnerabili, ci chiar sistemul de sănătate care trebuia să îşi protejeze i-a vulnerabilizat prin neglijarea nevoilor acestor pacienţi.

Specialiști din sănătate au dezbătut, la Medika TV, această situație, comentând atât reacția COPAC, care susține interesele pacienților cronici, cât și declarațiile controversate ale ministrului Nelu Tătaru.

Sistemul nostru de sănătate este prost gândit. Legea asigurărilor de sănătate, Legea 95, cea repetat cârpită, sunt proaste. Iar acest moment al pandemiei ar fi reprezentat o oportunitate pentru autorități să schimbe sistemul. Acum ar trebui să ne vină mintea la cap, nu numai Guvernului, ci și Parlamentului, pentru ca sistemul de sănătate să fie regândit. Partea de prevenție pe care o asigură medicii de familie și medicii din ambulatoriile de specialitate, ar trebui plasată în centrul sistemului medical”, a explicat dr. Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.

Asociația pe care o coordonează a propus încă de anul trecut Ministerului Sănătății să regândească întregul sistem de îngrijiri medicale acordate în ambulator. Deși oficialii ministerului au promis că vor lua în calcul solicitarea, demersul nu s-a concretizat.

Anul trecut am făcut o propunere către Ministerul Sănătății prin crearea unui grup de lucru prin care să regândim sistemul medical ambulator. Acest grup de lucru avea menirea de a pune cap la cap toate propunerile diverșilor actori din sistem pentru a primi un răspuns coerent. Am repus în discuție pe vremea domnului Costache această propunere, dar nu a fost pusă niciodată în practică”, a mai spus dr. Cosmin Alexandrescu.

Și medicii de familie consideră că sistemul medical din România are nevoie de îmbunătățiri considerabile, astfel încât să poată oferi pacienților cronici îngrijiri medicale corespunzătoare.

Pe bolnavii cronici care aveau nevoie de controale și investigații amănunțite, într-adevăr, pandemia i-a vulnerabilizat, pentru că mulți aveau nevoie de consultații în spital. Sistemul medical din România este încă centrat pe spital, nu pe ambulator și medicina de familie”, a explicat, în direct la Medika TV, dr. Raluca Zoițanu, președintele Federației Patronatelor Medicilor de Familie.

Tags: , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes