Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Vaslui ca împreună cu autoritatea locală să demareze un control la Spitalul Județean Vaslui.
Potrivit Ministerului Sănătății, echipele vor verifica pe ce bază legală s-a instituit taxa de 50 de lei pentru copiii care solicită asistență medicală de urgență și care nu sunt internați având în vedere că asistența medicală de urgență este gratuită în România pentru toată lumea iar pentru copii este gratuită pentru toate specialitățile.
Potrivit Ministerului Sănătății, o asemenea taxă este ilegală.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a impus de la începutul lunii iunie, o taxă pentru pacienții care ajung în secția de Pediatrie, fără a fi considerați urgențe medicale. Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a declarat pentru AGERPRES, că taxa a fost instituită pentru evitarea aglomerării camerei de gardă,
‘Mulți părinți veneau cu copii și făceau în Camera de Gadă a Secției de Pediatrie, consultații la cerere, fără să meargă așa cum prevede legea, la medicul de familie pentru consultație sau măcar pentru bilet de trimitere. La spital nu plătesc copiii care vin ca urgențe și care necesită internare sau investigații suplimentare. Pe baza trimiterii de la medicul de familie, copiii pot beneficia de consultații gratuite în Ambulatoriul de Specialitate al spitalului, dar părinții preferă să vină direct la spital. Măsura a fost luată pentru evitarea aglomerării”, a declarat Ana Rinder.
La unitatea sanitară vasluiană există mai multe servicii medicale la cerere, pentru care se solicită taxe.
Sursa: AGERPRES