Ministerul Sănătății pregătește comanda unică a spitalelor din toată țara. Inclusiv a a spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei

Intenția Ministerului Sănătății de a prelua comanda tuturor spitalelor din țară, pe perioada stării de urgență, are impact seismic. Se discută intens această mișcare, despre care medikatv.ro a scris, în premieră, aici, fiind analizate efectele la toate nivelurile. Cota de interes este crescută, iar discuțiile, purtate inclusiv prin videoconferințe, implică șefi de spitale, sindicaliști, decidenți din diferite zone ale ierarhiei sistemului sanitar românesc. Cei mai mari oponenți ai propunerii sunt liderii politici, indiferent în ce zonă a spectrului politic se poziționează, și baronii locali care se obișnuiseră cu ideea că spitalele pe care le-au preluat în administrare, prin consilii județene sau primării, sunt un fel de feude proprii.

Invocând starea de urgență și, neoficial, dorința de a nu repeta precedentele Suceava și Arad, Ministerul Sănătății vrea să preia conducerea operativă a spitalelor, pe perioada stării de urgență, cu următoarele argumente:

  • caracterul înalt contagios al noului coronavirus și necesitatea prevenirii infecțiilor COVID-19;
  • pentru combaterea răspândirii infecțiilor, se impun măsuri pe termen scurt și mediu, menite a constitui structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape și cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populației din comunități;
  • -urgența stabilirii unor măsuri de management sanitar și a unor decizii economico-financiare la nivelul spitalelor, indiferent de modul de subordonare;
  • provocările extraordinare manageriale și financiare, apărute ca urmare a pandemiei, trebuie rezolvate coerent, la scară națională. Pentru îndeplinirea obligației statului de garantare a dreptului constituțional la ocrotirea sănătății, prin servicii de sănătate de calitate.
  • neadoptarea de măsuri imediate ar conduce la reale dificultăți de funcționare a întregii activități de conducere a spitalelor, indiferent de modul de subordonare;
  • neluarea unor măsuri urgente, cu caracter exceptional, pentru limitarea infecțiilor COVID – 19 , ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate.

Pe de altă parte, în momentul în care Ministerul Sănătății a renunțat la spitale, pe care le-a scos la o licitație informală ca să fie preluate, iar singurii doritori au fost consiliile județene sau primăriile, argumentul a fost lipsa posibilităților de finanțare. Administrațiile locale le-au preluat și au investit sume uriașe pentru a moderniza această infrastructură care se pregătește a fi trecută sub conducere centralizată. Dar, la schimb, primarii și președinții de consilii, și-au impus oamenii la vârful spitalelor, oameni care au acționat sub dublă comandă, dar în interesul vădit al celor care i-au girat politic în funcții. Este și motivul pentru care s-a deprofesionalizat, în timp, nu doar actul medical, ci calitatea tuturor serviciilor oferite de spitale. Spre exemplu, concursurile  de angajare, însoțite adeseori de suspiciuni de favorizare a unor candidați, servicii de asigurare a hranei, curățeniei, etc., încredințate unor firme ”prietene”, de cele mai multe ori contributoare la pușculița partidului, șamd.

Apariția informației privind intenția de preluare a comenzii spitalelor de către Ministerul Sănătății a avut efect exploziv. Un caz aparte, unde apar cele mai mari discuții, este Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, structură prin care Primăria Generală a Capitalei administrează o rețea de aproape 20 de spitale din București. Nu se știe dacă Ministerul va conduce tot prin ASSMB, o structură complexă unde oamenii sunt angajați de Primăria Capitalei. Dacă veriga ASSMB va fi eliminată, se pune problema numărului mare de oameni care vor rămâne fără obiectul muncii.

Nu e de ignorant că mișcarea se traduce și printr-o lovitură politică data primarului general Gabriela Firea, ceea ce se urmărea de ceva vreme, chiar și dacă ar fi să luăm în calcul numai cât a deranjat primarul Capitalei, prin acțiunile pentru Marea Testare anunțată în București. O acțiune care pe fostul ministru, Victor Costache, l-a costat chiar scaunul, iar plata a fost mai mult pentru că a lăsat să se ducă aproape tot capitalul politic al unei astfel de acțiuni spre Gabriela Firea.

O altă întrebare firească este dacă Ministerul Sănătății își va asuma și finanțarea cheltuielilor de funcționare a spitalelor pe care le va prelua sub comandă unică. Pentru că, altfel, s-ar putea trezi boicotat chiar de către cei loviți cel mai tare în orgoliu de această preluare a managementului spitalicesc. Cert este că, pe lângă scopul indiscutabil al măsurii, cel de control riguros într-o perioadă de criză, mișcarea este un bun prilej de a se mai plăti și unele polițe. Politice.

Categorii: Documente-dezvăluiri, Eveniment, Exclusiv
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea