Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că există discuţii în privinţa majorării salariilor cadrelor medicale însă nu pot fi oferite garanţii în acest sens dată fiind situaţia de criză economică globală, de la care România nu face excepţie, în ciuda ameninţării cu demisia în bloc a medicilor.
‘Sunt două aspecte, unul este legat de oferta pe piaţa muncii, iar al doilea de nivelul acestor venituri. Cu siguranţă va exista o politică şi chiar dacă nu se va putea implementa dintr-o dată, dar măcar trebuie să le dăm oamenilor perspectiva încât în câţiva ani veniturile salariale din zona sănătăţii să crească în mod substanţial”, a spus Alexandru Rafila.
El a spus că aceste lucruri se fac progresiv, ”nimeni nu poate să aloce sau să acorde resurse dintr-o dată, mult mai multe, pentru că suntem într-o situaţie de criză economică majoră”, nu doar în România, ci la nivel global, secretarul de stat răspunzând astfel unei întrebări referitoare la afirmaţiile preşedintelui Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae, potrivit căruia, până la alegerile generale, acest organism ar putea să forţeze majorarea salariilor medicilor rezidenţi, iar în caz contrar s-ar putea recurge la demisia în bloc a medicilor.
În privinţa unor eventuale majorări salariale în acest an în domeniul medical, Alexandru Rafila a precizat că acest aspect depinde şi de negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, ai cărui experţi vor veni în 24 iulie în România.
‘Unul dintre punctele cheie ale discuţiilor experţilor fondului va fi pe zona de sănătate’, a precizat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, în proiectul Legii Sănătăţii aflat în dezbatere publică există inclusă şi posibilitatea de plată a medicilor în funcţie de performanţele profesionale.
‘Dacă într-un spital există un chirurg care face 30 de operaţii pe an, adică 2-3 operaţii pe lună şi alt chirurg face 300 de operaţii pe an sau 500, sigur că salarizarea trebuie să fie diferită. Ideea de a reorganiza spitalele ca instituţii extrabugetare şi de a da libertate managerului în a-şi face politica de resurse umane duce şi la creşterea veniturilor personalului medical care este performant. Cred că trebuie să ne referim la o plată diferenţiată a personalului medical în funcţie de performanţa fiecăruia’, a precizat dr. Rafila.
Potrivit reprezentantului Ministerului Sănătăţii, scopul nu este să mărirea salariilor personalului medical la o limită care să nu facă sustenabil tratamentul pacienţilor, ci ‘scopul este să mărim suma pe care o are un spital şi atunci sigur că şi salariile pot să crească’.