Ministerul Sănătății cere măsuri în plan local pentru limitarea efectelor medicale provocate de caniculă

Urmează zile de foc în toată România, dar mai ales în vestul țări, unde mai multe județe sunt sub avertizare cod roșu și portocaliu de caniculă.

Având în vedere temperaturile ridicate și riscurile asociate, Ministerul Sănătății a cerut direcțiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de caniculă și pentru acordarea primului ajutor oamenilor, în cel mai scurt timp, în caz de urgență.

“Direcțiile de sănătate publică vor implementa sistemul de colectare a datelor privind indicatorii specifici ai stării de sănătate și ai resurselor mobilizate la nivel național.

Astfel, vor fi raportate zilnic către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății o serie de date de la nivel județean, printre care numărul de solicitări la serviciile de ambulanță, procentul de creștere a numărului de solicitări față de ziua precedentă, necesarul de echipaje suplimentare, numărul acțiunilor de control efectuate de inspectorii sanitari de stat, numărul cazurilor persoanelor căzute în stradă (lipotimii, deshidratări) și cel al deceselor din cauza caniculei. Raportarea se va face numai pentru zilele în care se înregistrează temperaturi de 35 de grade Celsius și peste 35 de grade Celsius”,  se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Totodată, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condițiile de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, precum asigurarea stocurilor de medicamente de urgență, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcționalitatea generatoarelor de rezervă și asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităților sanitare.

Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite expunerea prelungită la soare între orele 11:00 şi 18:00, să consume multe lichide, fructe şi legume proaspete şi să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate”, mai precizează sursa citată.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes