Ministerul Sănătății alocă 10 milioane de lei pentru dotarea spitalelor din Arad

Aflată într-o vizită la Arad, ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat că va aloca în perioada următoare 10 milioane de lei spitalelor arădene pentru achiziție de aparatură și echipamente medicale.

„Până în prezent, am alocat 6 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură a spitalului județean şi unităților din Ineu, Sebiş şi Lipova. Pentru că este nevoie de echipamente moderne în vederea creșterii calității actului medical și a dezvoltării de noi servicii medicale vom suplimenta această sumă cu încă 4 milioane de lei. Aștept propunerile dumneavoastră pentru aceste noi investiții. Anul acesta, bugetul Sănătății este unul istoric care permite derularea de investiții și introducerea de programe noi”, a declarat Sorina Pintea în timpul unei conferinţe de presă.

Ministrul Sănătății a discutat și cu personalul medical din spitalul județean, reprezentanții DSP, CNAS şi autoritățile locale despre nevoile sistemulului de sănătate din județ. „Aveți nevoie de un laborator de cardiologie internațional şi dezvoltarea secției de ATI unde ar fi necesară o creștere a numărului de paturi” , a concluzionat ministrul Sănătății.

Categorii: Știri
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea