Ministerul Sănătății a dat undă verde pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență Cluj

Ministerul Sănătății anunță începerea proiectării pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj. Proiectul tehnic va fi realizat de un consorțiu italiano-român. Execuția proiectului tehnic trebuie realizată în 12 luni.

Bugetul pentru lucrările de proiectare și asistență tehnică este de aproximativ 10 milioane de euro. Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați, 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament .

În schimb, construcția efectivă a spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuție, valoarea totală a investiției fiind de 540 de milioane de euro. Ministerul Sănătății mai anunță faptul că Spitalul Regional de Urgență Cluj va funcționa ca unitate de urgență de nivel înalt organizat pe centre de servicii. În cadrul său vor funcționa Centrul de cap și gât, Centrul de medicină internă sau Centrul pentru mamă și copil.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea