Cancerul de colon este una dintre bolile oncologice cu cea mai mare răspândire în România. Boala este destul de agresivă dacă nu este depistată la timp, pentru că poate provoca metastaze hepatice sau pulmonare. Chiar dacă România nu are programe de screening, există însă metode de diagnostic eficiente care pot salva viața pacienților.
Potrivit specialiștilor, colonoscopia reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de diagnostic pentru cancerul de colon.
„Este cea mai bună, ce mai simplă. Permite biopiserea, permite rezecarea altor polipi cu risc de degenerare. Pacientul merge la gastroenterolog. După un consult gastroenterologic, pacientul este pregătit pentru colonoscopie. Se realizează în două feluri. Se poate face fără sedare sau cu sedare. Eu aș recomanda colonoscopia cu sedare, pentru că dă confort atât medicului, cât și pacientului” susține conf. dr. Valentin Calu, medic primar chirurgie generală.
Dacă în urma analizelor preliminarii se constată prezența celulelor canceroase, pacientul beneficiază de analize amănunțite, pentru a se descoperi stadiul în care se află boala oncologică.
„Dacă în urma biopsiei la analiza țesutului se observă celule canceroase, încep investigațiile de stadializare a bolii oncologice. Adică tomografia de torace, abdomen și pelvis ca să surprindem locurile în care sunt cel mai frecvent metastazele cancerului de colon, care sunt prezente la ficat și plămân, după aceea oase și peritoneu. Se recoltează markeri tumorali, adică niște analize de sânge care nu au valoare diagnostică dar sunt folosiți ca bază pentru monitorizarea ulterioară și pacientul este referit unui chirurg” mai spune conf. dr. Valentin Calu.