METODA GĂSITĂ DE LOCUITORII UNUI JUDEȚ DIN ROMÂNIA PENTRU A-ȘI FACE TEST GRATIS PENTRU COVID. Medicii aproape că nu mai rezistă! (VIDEO)

Situație nemaiîntâlnită la Spitalul Județean de Urgență Focșani, care se confruntă în ultima vreme cu o avalanșă de pacienți care acuză simptome specifice COVID-19 și cer să fie testați. Aceștia ajung la urgențe, inclusiv noaptea. Potrivit reprezentanților unității medicale, în ultimele nopți au fost și câte 30 de pacienți care s-au prezentat în urgențe, acuzând simptome.

Problema e că mulți dintre pacienți acuză simptome în fals, cum ar fi lipsa mirosului și a gustului, care nu pot fi verificate de medici.

Directorul medical al Spitalului Județean Focșani, dr. Cătălin Groza, a declarat că în multe cazuri pacienții recurg la acest tertip pentru că au nevoie de un rezultat PCR pentru a pleca în străinătate. Nu sunt cazuri izolate, ci a devenit un fenomen în ultimele zile, iar această situație presupune un efort financiar, dar și unul uman extrem de important. Asta în condițiile în care secția infecțioase a Spitalului Județean Focșani funcționează cu doar o treime din numărul medicilor de care ar avea nevoie.

Medicii fac apel la conștiința oamenilor și le transmit celor care au simptome reale să se adreseze mai întâi medicului de familie. Apelul se adresează în egală măsură și persoanelor care acuză în fals simptome de COVID, dar cărora nimeni nu are ce să le facă, legal.

“Nu există căi legale prin care să-i oprim. Dacă omul se adresează noaptea în urgență. Calea cea mai bună ar fi, dacă persoana are o suspiciune, să se adreseze medicului de familie. Sunt mulți care vin direct pentru că știu că nu pot fi refuzați. Asta este legea. E o problemă de conștiință. Trebuie să înțeleagă că e un efort financiar foarte mare, este un efort din partea medicului. Se suprasolicită inclusiv aparatul PCR. Aceste teste se fac și contra-cost, dar mulți aleg această variantă pentru că este gratuit și nu pot fi refuzați”,  a declarat dr. Cătălin Groza, director medical al Spitalului Județean Focșani.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes