MESAJUL VIRAL AL UNUI MEDIC DERMATOLOG DIN MUREȘ: “Eu am făcut medicina pentru oamenii simpli”

Impresionat de cazul unui pacient, un medic dermatolog din Târgu Mureș a luat o decizie demnă de toată lauda. Dr. Mihai Badea, medic la Clinica de Dematovenerologie Târgu Mureș, a fost impresionat de eforturile unei familii, care cu greu a reușit să ducă până în oraș la medic un bărbat cu grave probleme locomotorii, pe o distanță de 30 de km.

Mișcat profund de această situație, a decis ca de acum înainte să ofere consultații dermatologice gratuite tuturor persoanelor cu grave probleme de sănătate, care nu se pot deplasa. Totul pe cheltuiala sa.

El a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, acolo unde a povestit întâmplarea care l-a determinat să ia această decizie.

“Trebuie să vă mărturisesc ceva.
Ieri am consultat o persoana imobilizata cu grave probleme locomotorii care a fost adusa cu mari eforturi de către aparținători de la o distanta de 30 km de Târgu Mureș! Consultul meu a durat 20 de minute, însă efortul lor de a aduce această persoana la un cabinet medical a fost mult mai mare!
Înainte de a arăta cu degetul către stat, sistemul sanitar și politicieni, m-am întrebat ce pot face eu pentru a schimba lucrurile? Eu nu am făcut medicina pentru stat sau pentru politicieni, eu am făcut medicina pentru oamenii simpli care au muncit cinstit și au plătit taxe. Datorita lor am putut sa fac o facultate!

În acest scop am decis să mă deplasez pe propria cheltuială și să ofer consultații dermatologice GRATUITE persoanelor imobilizate dintr-un motiv sau altul (probleme locomotorii, boli grave în stadii terminale, etc) din județul Mureș. Pot fi contactat pe facebook sau la numărul de telefon 0767 630 246. Voi onora toate solicitările în limita timpului disponibil!”,  a scris medicul dermatolog Mihai Badea pe pagina sa de Facebook.

Mesajul său a devenit viral și a adunat sute de comentarii și distribuiri.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes