Mesajul de Crăciun al președintelui: “Pandemia e cu noi! Aveți grijă de voi și respectați restricțiile”

Noul prim-ministru, Florin Cîțu, alături de alți membri ai Guvernului, inclusiv noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, au luat parte, în Ajunul Crăciunului, la o întâlnire de lucru convocată de președintele Klaus Iohannis, care a avut ca principale teme de discuție gestionarea pandemiei de COVID-19 și pregătirea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus.

La final, președintele Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor, pe care i-a îndemnat la prudență și respectarea regulilor de sărbători, astfel încât situația epidemiologică să nu se agraveze ulterior.

Pandemia, din păcate, e cu noi. Chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puține persoane infectate, nu putem să spunem că lucrurile stau bine, avem din păcate foarte multe persoane la ATI și, din păcate, prea multe persoane decedate în fiecare zi. Dragi români, vă rog să vă feriți de boală și să-i feriți și pe ceilalți. Nu-i de joacă. Nu vom introduce restricții noi de Sărbători, dar restricțiile în vigoare acum rămân toate în vigoare. Sunt obligatorii, nu opționale. În perioada Sărbătorilor aveți grijă de voi, de cei dragi vouă. Respectați restricțiile”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes