Încet-încet spitalele și secțiile de boli infecțioase încep să se umple din nou din cauza persoanelor infectate cu noul coronavirus. Un exemplu este Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București, unde în ultima vreme au ajuns ca pacienți mai ales tineri, fără comorbidități, dar și pacienți vârstnici cu forme severe de COVID-19.
Într-o postare pe Facebook, managerul unității sanitare, dr. Simin Aysel Florescu, spune că toți pacienții au două lucruri în comun: nu sunt vaccinați și sunt infectați cu varianta Delta a coronavirusului.
Medicul are un mesaj extrem de dur la adresa persoanelor care nu se vaccinează și desființează, practic, motivele invocate de aceștia.
<<“Suntem pe val”, îmi spune medicul sef de garda de azi, Elena N….” pe valul 4″, adaugă ea, râzând nervos……
Pe bune, iar se umple spitalul. Cu cine? Cu pacienți, mai ales tineri, fără comorbiditati, dar și mai vârstnici, cu forme severe și critice de COVID; ce au aceștia în comun? Virusul mutant Delta, forma critica de boala și faptul ca NU SUNT VACCINATI.
Pai de ce nu sunt vaccinați? Vaccin e peste tot, de toate felurile, e gratis și la pachet cu prezenta unei echipe medicale.
Și atunci de ce nu sunt vaccinați??
Pentru ca ” nu cred în vaccin”. Zău? Vaccinul este un produs medical palpabil, însoțit de dovezi stiintifice, nu este obiect de crez mistic!!!! Hello!! În paracetamol credeți????
Și atunci de ce nu sunt vaccinați???
Pentru ca le e frica de ” efecte adverse”. Zău? Mai advers decât moartea prin sufocare din COVID??
ȘI atunci de ce nu sunt vaccinați????
Pentru ca nu cred în doctori. Hello, doctorii sunt specializați în medicina, nu în religie!! Nu trebuie sa ” credeti”, ci sa ascultați argumentele lor medicale și sa luați o hotărâre cu creierul ala bun, nu cu ala din paleolitic.
Și atunci de ce nu sunt vaccinați?????
Vor sa moara sau sa fie legați de un tub de oxigen pe viata? Vor sa tremure de frica pentru viata familiilor și prietenilor lor? Nu cred.
Și atunci de ce nu va vaccinati???????
Hai, pana nu va ia ca din oala.
Vaccinati-va, dati-va și dati-le celor din jur șansa la viata și sănătate.
Dacă tot nu vreți, sa nu ziceți ca nu ati știut la ce va expuneți.
Noi v-am spus…..>>, a scris pe Facebook managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Capitală.