Prof. Univ. Dr. Horațiu Moldovan, la Maratonul Bolilor Cardiovasculare: „În România, în mod surprinzător, în ceea ce privește transplantul cardiac ne confruntăm nu atât cu o lipsă de donatori cât cu o lipsă de receptori”

Transplantul de cord este o intervenție chirurgicală importantă care poate salva viața pacienților care suferă de insuficiență cardiacă. În țara noastră, în ultimii 24 de ani, s-au realizat puțin peste 100 de astfel de operații. Statistic, numărul receptorilor este mult mai mic decât al donatorilor. Așa că, inimile recoltate în România ajung în alte țări europene. 

În timp ce multe state din Europa se confruntă cu o criză a donatorilor de corduri, în România apare un paradox. Avem donatori, dar prea puțini oameni care să primească noile inimi. Totul din cauza faptului că investigarea bolilor cardiovasculare este încă limitată în țara noastră. Prof. Univ. Dr. Horațiu Moldovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca din București a explicat situația în cadrul Maratonului Bolilor Cardiovasculare, organizat la Medika TV. 

„În România, în mod surprinzător, în ceea ce privește transplantul cardiac ne confruntăm nu atât cu o lipsă de donatori cât cu o lipsă de receptori. Este un fenomen paradoxal și nefiresc. Sunt mulți bolnavi cu insuficiență cardică în țara noastră care nu sunt diagnosticați și evaluați, pentru a putea fi transplantați. Pentru a identifica acei candidați pentru transplant este nevoie de o abordare diagnostică și de evaluare care ține de specialitatea Cardiologie” a explicat dr. Horațiu Moldovan. 

Astfel, inimile recoltate la noi în țară sunt distribuite pacienților din alte state ale Uniunii Europene. „România prin Agenția Națională de Transplant trimite corduri către Eurotransplant. Sunt valorificate cordurile în țările Uniunii Europene. Colegi din Franța sau Germania au preluat inimi prelevate la Floreasca, folosind tehnologii de conservare și de păstrare în condiții de siguranță” a mai spus Prof. Univ. Dr. Horațiu Moldovan, la Medika TV. 

În țara noastră există doar două centre medicale unde se realizează operații de transplant de cord. Unul funcționează la București, în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, iar celălalt la Târgu Mureș. 

Categorii: Maratoanele Medika TV, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea