Invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, difuzată la Medika TV, medicul primar ortoped Vasile Druță a vorbit despre intervențiile chirurgicale în cazul pacienților diagnosticați cu artroză. Medicul a explicat faptul că operațiile sunt posibile doar în cazurile avansate ale bolii.
Medicul primar ortoped Vasile Druță a explicat faptul că intervențiile chirurgicale în cazul artrozelor presupun montarea unei proteze articulare. „În stadiul avansat al artrozei, acel grad 4, nu există altă soluție terapeutică decât artroplastia. Este vorba despre protezarea articulației. Se scoate articulația și se înlocuiește cu o proteză modulară, funcțională, cu ajutorul căreia pacientul își poate relua ritmul de viață pe care l-a avut înainte de diagnostic” a precizat dr. Vasile Druță, la „Doctor Medika”.
Întrebat fiind cu privire la modul în care calitatea vieții pacienților se poate îmbunătăți după această intervenție chirurgicală, specialistul a explicat faptul că, într-adevăr, operația ajută bolnavii să-și reia stilul de viață pe care l-au avut înainte de diagnostic. „Cu această proteză se poate merge, se poate dansa fără nicio problemă. Internarea durează maxim 5 zile, a doua zi se ridică și face deja primii pași, cu ajutorul cadrului într-adevăr, dar se mișcă. De cadru va scăpa după o săptămână, cel mult la o lună de zile de la intervenție pacientul trebuie să meargă normal” a mai spus dr. Vasile Druță, la „Doctor Medika”.