Sănătatea în România Știri

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre începerea școlii: “Recunosc că îmi este frică”

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu este unul dintre susținătorii învățământului “față în față”. Cu toate că încurajează deschiderea școlilor, cu respectarea strictă a tuturor regulilor privind purtarea măștii, distanțarea și o dezinfecție temeinică a mâinilor și suprafețelor de contact, dr. Craiu recunoaște că îi este teamă de ceea ce urmează, mai ales că nu există nicăieri în țară un risc zero de infectare.

“Recunosc că îmi este frică, în calitate de medic pediatru, de părinte sau de cadru didactic. Și eu am în familie membri vulnerabili. Scumpii mei părinți, doi oameni absolut minunați, pozitivi, cu mintea lucidă și mai ales calmi, sunt extrem de fragili, pentru că au, amândoi, peste 90 de ani. Și adevărul este că nu suntem niciodată pregătiți să ne pierdem părinții, orice vârstă ar avea. Îmi este frică pentru fiul nostru, masterand la UCL in UK, pentru că are probleme de sănătate, anterioare pandemiei. Deși este plin de curaj și energie, a suportat greu cele 6 luni de stat în casă continuu, lucrând și învățând online. A slăbit 7 kg, din puținele pe care le avea înainte de izolare”, scrie dr. Mihai Craiu într-o postare pe pagina sa de Facebook, Spitalul Virtual pentru Copii.

Cu toate acestea, medicul susține necesitatea începerii școlii și le recomandă părinților să-i împrietenească pe copii cu măștile de protecție. Mai mult, specialistul le-a împărtășit internauților și un tutorial privind modul în care poate fi realizată acasă o mască de protecție care să fie îndrăgită de copii.

Școala trebuie să înceapă, în acea formă decisă de epidemiologi, autorități dar și de părinți. Acea formă in care vor exista cazuri izolate de infectare (încă odată, cazuri vor apărea!) dar nu izbucniri, de focare epidemice, în comunitatea unde se află acele școli.

Aici am răspuns la câteva întrebări privind începerea școlii https://www.gandul.ro/…/gandul-live-medicul-mihai-craiu-sfa…

Până începe școala mai aveți timp să faceți copiilor dumneavoastră o mască artizanală, din materiale plăcute la atingere, colorate, personalizate după dorința copilului dvs. Aici este una din multele opțiuni de făcut acasă o mască de copii pe care le puteți găsi onlinehttps://youtu.be/agWUnZ0dXgM”, a mai scris medicul pediatru.